De vorbă cu Ana, toamna

1379914_10151655095551404_1518572092_nAna Ularu a jucat primele roluri la 9 ani, în două coproducții româno-franceze. La 15 ani a început repetițiile pentru piesa Lolita, iar la 25 a jucat rolul principal în Periferic, pentru care a ridicat premii pentru cea mai bună actriță din Berlin, Locarno, Viena, Thessaloniki, plus un premiu Gopo. La cei 28, câți are acum, a apărut în douăzeci de filme, șapte piese de teatru, cinci videoclipuri și două seriale.

De ce Ana? Pe lângă talentul actoricesc (musai să vedeți Periferic), ne-au intrigat slăbiciunea pentru anarhiști, atitudinea nonconformistă și spiritul zglobiu care trec de ecran, scenă, copertă. Părea să întruchipeze fix acea „Kick-ass Lass” pe care o căutam pentru primul număr. Ne-am păcălit, oare?

Așa începe o după-amiază petrecută cu Ana…

Continuă lectura „De vorbă cu Ana, toamna”

Elena se joacă

EM 1Joacă, ăsta e cuvântul Elenei Marineci. Explorarea posibilului – definiția preferată – i-a devenit principiu în hobbyuri, relații și job. Elena se joacă și face bani din asta. La 24 de ani a co-fondat o companie de training cu misiunea de a aduce jocul în viața adulților pe care rutina îi spală de culori.

Valoarea „explorării posibilului” a descoperit-o prin experiență personală. La origini, om cumpătat, prin joacă, Elena a reușit să-și împingă limitele confortabilului, să-și întărească încrederea în sine și să se bucure de feminitatea, simte ea, evazivă. Așa se joacă Elena.

Continuă lectura „Elena se joacă”

„Gata, știu ce vreau să mă fac!”

Ciufu 4Inaugurăm rubrica Deschide-drumuri cu o tipă hotărâtă, care și-a ales o meserie care să-i mulțumească pofta de aventură și adrenalină, dar și nevoia de a fi la cârma propriei călătorii.

Într-o lume în care conformismul, câștigul rapid și siguranța zilei de mâine orientează majoritatea deciziilor de viață, Cristina pare aproape sfidătoare făcând ceea ce-și dorește cu adevărat, refuzând compromisuri și asumându-și munca susținută pe care trăitul pasiunilor o cere. Motivația nu este teribilismul, deși are vârsta la care încă ar ține o astfel de explicație. Continuă lectura „„Gata, știu ce vreau să mă fac!””